Mersul pe vârfuri la copii: ce semnificație patologică poate avea?
Rezumat: Mersul pe vârfuri este frecvent la copii în perioada în care învață să meargă și, de cele mai multe ori, dispare odată cu maturizarea mersului. Dacă persistă după vârsta de doi ani, apare brusc sau afectează doar un picior, necesită evaluare medicală.
1. Ce înseamnă mersul pe vârfuri la copii?
a. Când poate fi normal în dezvoltarea copiilor?
b. De la ce vârstă mersul pe vârfuri poate deveni un semn de alarmă?
2. Care sunt cauzele mersului pe vârfuri la copii?
a. Mersul pe vârfuri idiopatic
b. Afecțiuni neurologice și neuromusculare
c. Probleme ortopedice și scurtarea tendonului lui Ahile
d. Mersul pe vârfuri și tulburările de neurodezvoltare
3. Cum se tratează mersul pe vârfuri la copii?
a. Exerciții și stretching
b. Kinetoterapie și orteze
c. Când sunt necesare alte tratamente?
4. Poate fi prevenit mersul persistent pe vârfuri?
5. Concluzie
1. Ce înseamnă mersul pe vârfuri la copii?
Mersul pe vârfuri descrie un tipar în care copilul merge predominant pe partea din față a piciorului, fără ca călcâiul să atingă solul sau cu un contact foarte redus al acestuia.
Tiparul poate apărea la unul sau la ambele picioare. La evaluare contează cât de frecvent merge copilul astfel, dacă își poate pune călcâiele pe podea la cerere și dacă există durere, slăbiciune sau alte modificări ale dezvoltării copiilor.
a. Când poate fi normal în dezvoltarea copiilor?
Mersul pe vârfuri poate apărea în mod normal atunci când un copil începe să meargă independent. Controlul posturii, echilibrul, coordonarea și modelul mersului se maturizează progresiv în primii ani de viață.
Majoritatea copiilor renunță treptat la acest tipar și dezvoltă un mers obișnuit, cu sprijin inițial pe călcâi. De aceea, mersul ocazional pe vârfuri la un copil foarte mic nu indică automat o problemă medicală.
Chiar și după această perioadă, unii copii pot merge din când în când pe vârfuri din joacă sau din obișnuință. Mai importantă decât apariția ocazională este persistența tiparului și asocierea lui cu alte simptome.
b. De la ce vârstă mersul pe vârfuri poate deveni un semn de alarmă?
Majoritatea copiilor abandonează mersul pe vârfuri până în jurul vârstei de doi ani.
Asta nu înseamnă că orice copil de doi ani și o lună care merge pe vârfuri are o boală. Înseamnă însă că persistența acestui comportament justifică discutarea lui cu medicul și evaluarea dezvoltării copiilor.
O analiză din 2025 consideră semne de alarmă persistența mersului pe vârfuri la mai mult de șase luni după apariția mersului independent, continuarea sa după doi ani și, mai ales, apariția tiparului după o perioadă în care copilul mergea normal.
Mersul doar pe un picior, slăbiciunea musculară, regresul motor, căderile frecvente, durerea, rigiditatea sau dificultățile de coordonare sunt alte motive pentru evaluare medicală.
2. Care sunt cauzele mersului pe vârfuri la copii?
Există mai multe explicații posibile. În numeroase cazuri nu este identificată nicio boală, dar înainte de a se stabili acest lucru trebuie excluse cauzele neurologice, neuromusculare și ortopedice.
a. Mersul pe vârfuri idiopatic
Prin „mers pe vârfuri idiopatic” se înțelege situația în care copilul merge bilateral pe vârfuri, de obicei încă de când începe să meargă, dar nu este identificată o afecțiune neurologică sau ortopedică responsabilă.
Diagnosticul este unul de excludere. Cu alte cuvinte, nu este suficient ca un copil să meargă pe vârfuri pentru ca acest comportament să fie etichetat imediat drept idiopatic.
Evoluția este variabilă. O analiză a arătat că, în rândul copiilor fără contractură de tip equin care mergeau pe vârfuri înainte de 5,5 ani, 59% au încetat spontan până la această vârstă și 79% până la 10 ani.
În alte situații, tiparul persistă și poate fi însoțit în timp de reducerea mobilității gleznei sau de tensionarea mușchilor gambei și a tendonului lui Ahile.
b. Afecțiuni neurologice și neuromusculare
Mersul pe vârfuri poate apărea în anumite afecțiuni neurologice. Printre acestea se numără paralizia cerebrală, unele boli ale nervilor periferici și anumite anomalii ale măduvei spinării.
În paralizia cerebrală, de exemplu, modificarea tonusului muscular poate determina ridicarea călcâiului și un mers de tip equin. Pot exista și rigiditate, asimetrie, reflexe modificate ori întârzieri ale achizițiilor motorii.
Unele boli neuromusculare, inclusiv distrofii musculare, pot determina mers pe vârfuri. În astfel de situații sunt importante alte simptome, precum slăbiciunea progresivă, dificultatea la urcat scări, problemele la ridicarea de pe podea sau scăderea rezistenței la efort.
De aceea, apariția relativ bruscă a mersului pe vârfuri sau asocierea cu pierderea unor abilități deja dobândite trebuie evaluată medical și nu trebuie pusă automat pe seama unui obicei.
c. Probleme ortopedice și scurtarea tendonului lui Ahile
Mușchii gambei – gastrocnemianul și solearul – se continuă inferior prin tendonul lui Ahile, care se prinde de călcâi. Împreună, aceste structuri au un rol esențial în mișcarea piciorului și în mers.
La unii copii care merg persistent pe vârfuri, mușchii gambei și tendonul lui Ahile pot deveni mai rigizi sau mai scurți. Copilului îi poate fi din ce în ce mai dificil să aducă glezna în poziția necesară pentru a pune călcâiul pe podea.
Nu este întotdeauna clar dacă această rigiditate constituie cauza inițială sau apare în timp din cauza mersului persistent pe vârfuri.
d. Mersul pe vârfuri și tulburările de neurodezvoltare
Mersul pe vârfuri este observat mai frecvent la unii copii cu tulburări de neurodezvoltare, inclusiv la cei cu tulburare din spectrul autismului. Acest lucru nu înseamnă însă că mersul pe vârfuri reprezintă un semn specific de autism.
Asocierea există statistic, dar un copil nu poate fi diagnosticat cu autism pe baza mersului pe vârfuri. Diagnosticul unei tulburări de neurodezvoltare depinde de ansamblul comportamentului, comunicării, interacțiunii sociale și dezvoltării.
3. Cum se tratează mersul pe vârfuri la copii?
Tratamentul nu este identic pentru toți copiii. Se iau în considerare vârsta, cauza, frecvența mersului pe vârfuri, mobilitatea gleznei, prezența unei contracturi, durerea și impactul asupra activităților zilnice.
a. Exerciții și stretching
Stretchingul urmărește în special menținerea sau îmbunătățirea mobilității gleznei și întinderea musculaturii gambei și a complexului format din gastrocnemian, solear și tendonul lui Ahile.
Exercițiile trebuie alese în funcție de evaluarea copilului. Stretchingul făcut acasă poate face parte din programul terapeutic, dar este preferabil ca tehnica și frecvența să fie stabilite inițial de un kinetoterapeut sau medic.
Un studiu randomizat publicat în 2025 a comparat exercițiile cu ghipsarea seriată la copii cu mers idiopatic pe vârfuri. Ambele intervenții au produs îmbunătățiri în timp, fără diferențe semnificative între cele două grupuri pentru principalele rezultate evaluate.
Totuși, studiul a fost mic, cu numai 29 de participanți repartizați în trei grupuri. De aceea, stretchingul și exercițiile nu trebuie prezentate drept o metodă garantată de eliminare definitivă a mersului pe vârfuri.
b. Kinetoterapie și orteze
Kinetoterapia poate include stretching, exerciții pentru mobilitatea gleznei, întărire musculară, echilibru și antrenarea unui model de mers cu sprijin pe călcâi.
Uneori sunt utilizate orteze gleznă-picior, cunoscute drept AFO. Acestea mențin piciorul într-o poziție stabilită și pot ajuta la menținerea întinderii musculaturii și la limitarea mersului pe vârfuri în perioada în care sunt purtate.
O altă opțiune este ghipsarea seriată. Se aplică succesiv aparate ghipsate pentru o perioadă de câteva săptămâni, cu scopul de a crește treptat dorsiflexia gleznei și de a întinde țesuturile contractate.
Un studiu din 2025 privind o tehnică de ghipsare seriată a observat creșteri importante ale mobilității pasive a gleznei. Studiul evaluează însă în primul rând mobilitatea, nu demonstrează că mersul pe vârfuri dispare definitiv la toți copiii.
c. Când sunt necesare alte tratamente?
Dacă există o contractură importantă și copilul nu poate pune călcâiul pe podea, pot fi necesare intervenții suplimentare. Alegerea depinde de vârstă, severitate și cauza mersului anormal.
Toxina botulinică de tip A poate fi utilizată în anumite afecțiuni neurologice caracterizate prin tonus muscular crescut. Ea relaxează temporar musculatura și poate facilita alte intervenții, dar nu este tratamentul obișnuit pentru orice copil care merge pe vârfuri.
În cazurile selectate, cu contractură persistentă și limitarea importantă a dorsiflexiei gleznei, medicul ortoped poate lua în calcul alungirea chirurgicală a tendonului lui Ahile sau a complexului gastrocnemian-solear.
Chirurgia nu reprezintă prima opțiune pentru majoritatea copiilor. După intervenție sunt de obicei necesare imobilizare, recuperare și kinetoterapie pentru dezvoltarea unui model de mers cât mai apropiat de normal.
4. Poate fi prevenit mersul persistent pe vârfuri?
Nu există o metodă dovedită prin care mersul idiopatic pe vârfuri să poată fi prevenit în toate cazurile. Cauza sa exactă nu este cunoscută, iar o parte dintre copii renunță spontan la acest tipar.
Nu există nici dovezi solide că efectuarea preventivă a unui anumit tip de stretching la orice copil mic care merge uneori pe vârfuri ar împiedica apariția problemei.
Mai utilă este observarea dezvoltării copiilor. Părinții pot urmări dacă mersul se normalizează, dacă apare bilateral sau unilateral, dacă cel mic își poate pune călcâiele pe sol și dacă există durere, slăbiciune ori dificultăți de coordonare.
Dacă mersul pe vârfuri persistă după doi ani, apare pentru prima dată mai târziu sau este însoțit de alte semne neobișnuite, evaluarea precoce poate permite identificarea unei eventuale cauze medicale.
5. Concluzie
Mersul pe vârfuri este frecvent atunci când copiii învață să meargă și se poate integra normal în dezvoltarea copiilor. În majoritatea situațiilor precoce, acest tipar dispare treptat.
Persistența după vârsta de doi ani trebuie însă evaluată, în special dacă mersul apare doar pe o parte, începe după o perioadă de mers normal sau se asociază cu slăbiciune, rigiditate, durere ori întârzieri ale dezvoltării.
Important este ca mersul pe vârfuri să nu fie considerat automat nici „doar un obicei”, nici dovada unei boli. Contextul, examenul medical și evoluția în timp stabilesc semnificația acestui tipar de mers.
Întrebări și răspunsuri
Întrebare: Până la ce vârstă este normal mersul pe vârfuri la copii?
Răspuns: Poate apărea în perioada în care copilul învață să meargă. Majoritatea copiilor dezvoltă un mers obișnuit până în jurul vârstei de doi ani; persistența după această vârstă ar trebui discutată cu medicul.
Întrebare: Mersul pe vârfuri înseamnă că un copil are autism?
Răspuns: Nu. Este mai frecvent la copiii cu autism, dar nu este un semn specific și nu poate fi folosit singur pentru stabilirea diagnosticului.
Întrebare: Când trebuie să mergi cu copilul la medic?
Răspuns: Este indicată evaluarea dacă mersul persistă după doi ani, apare brusc, este doar pe un picior sau se asociază cu slăbiciune, rigiditate, durere, regres ori alte probleme de dezvoltare.
Întrebare: Ajută stretchingul dacă un copil merge pe vârfuri?
Răspuns: Stretchingul poate contribui la menținerea sau îmbunătățirea mobilității gleznei și face frecvent parte din tratament. Eficiența depinde însă de cauză și de severitate, iar exercițiile trebuie individualizate.
Întrebare: Mersul pe vârfuri necesită operație?
Răspuns: Rareori. Majoritatea copiilor sunt monitorizați sau primesc tratamente nechirurgicale. Operația poate fi indicată în anumite cazuri cu contractură severă, când copilul nu mai poate merge cu călcâiul pe sol.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
OrthoInfo - Toe Walking
https://www.orthoinfo.org/diseases--conditions/toe-walking/
Pub Med - A comparative randomized-controlled trial of serial casting and exercises on ankle range of motion, toe walking severity, walking balance, and functional health-related quality of life in children with idiopathic toe walking
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/40167594/
Studiul „A comparative randomized-controlled trial of serial casting and exercises on ankle range of motion, toe walking severity, walking balance, and functional health-related quality of life in children with idiopathic toe walking”, apărut în J Pediatr Orthop B. 2025 Sep 1;34(5):465-476. doi: 10.1097/BPB.0000000000001250. Epub 2025 Jul 29, autori: Esra Giray et al.
Pub Med - Red Flags in the Evaluation of the Tiptoeing Child
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/39923242/
Studiul „Red Flags in the Evaluation of the Tiptoeing Child”, apărut în J Paediatr Child Health. 2025 Apr;61(4):540-544. doi: 10.1111/jpc.16793. Epub 2025 Feb 9, autori: Francesco Baldo et al.
Te-ar mai putea interesa și...
