Cum ajuti copilul sa treaca peste decesul bunicilor
Rezumat: Decesul unui bunic poate reprezenta una dintre primele întâlniri ale copilului cu moartea și poate provoca tristețe, teamă, furie, confuzie sau vinovăție. Felul în care copilul înțelege pierderea depinde de vârstă, maturitate și relația pe care a avut-o cu bunicul.
Familia îl poate ajuta prin explicații simple și sincere, disponibilitate pentru întrebări, menținerea rutinei și păstrarea amintirilor. Copilul nu trebuie obligat să își exprime emoțiile într-un anumit fel și nici să participe la înmormântare dacă nu dorește.
Cele mai multe reacții se atenuează treptat, dar dificultățile persistente de funcționare, depresia sau comportamentele periculoase necesită evaluare de specialitate.
1. Cum înțelege copilul moartea, în funcție de vârstă?
2. Cum îi spui copilului despre decesul bunicilor?
a. Ce cuvinte este bine să folosească familia?
b. Ce expresii pot crea confuzie și ar trebui evitate?
c. Cât de multe detalii despre moarte are nevoie copilul să afle?
3. Cum poate reacționa copilul după moartea unui bunic?
a. Tristețe, plâns și dor
b. Furie, teamă sau vinovăție
c. Probleme de somn, comportament sau concentrare
4. Cum ajuți copilul să depășească tristețea de după decesul bunicilor?
a. Încurajează-l să vorbească despre ceea ce simte
b. Păstrați amintirea bunicilor în familie
c. Menține rutina și sentimentul de siguranță
d. Lasă copilul să își trăiască doliul în propriul ritm
5. Copilul ar trebui să participe la înmormântare?
6. Când este nevoie de ajutorul unui psiholog pentru copil?
7. Concluzie
1. Cum înțelege copilul moartea, în funcție de vârstă?
Felul în care copilul percepe moartea se modifică pe măsură ce se dezvoltă. De aceea, aceeași explicație despre deces nu este potrivită pentru un copil de patru ani și pentru un adolescent.
Copiii foarte mici pot simți că ceva s-a schimbat în familie, chiar dacă nu înțeleg conceptul de moarte. Pot observa că bunica nu mai vine în vizită sau că părinții sunt triști și pot deveni mai agitați sau mai dornici de atenție.
Preșcolarii tind să gândească foarte concret. Unii pot considera moartea temporară sau reversibilă și pot întreba în repetate rânduri când se întoarce bunicul, chiar dacă familia le-a explicat deja ce s-a întâmplat.
Treptat, în anii de școală primară, copilul începe să înțeleagă că moartea este definitivă și că toate ființele vii mor la un moment dat. Înțelegerea intelectuală nu înseamnă însă că îi este ușor să accepte emoțional pierderea.
Adolescenții înțeleg moartea într-o manieră apropiată de adulți. Totuși, pot evita discuțiile, se pot retrage sau pot prefera să vorbească despre deces cu un prieten, profesor sau alt adult de încredere, nu neapărat cu familia.
Reacția depinde și de legătura cu bunicul. Dacă bunicii au participat zilnic la îngrijirea copilului, pierderea lor poate modifica nu numai viața emoțională, ci și rutina și sentimentul de siguranță al familiei.
Cercetările arată că decesul bunicilor poate avea consecințe emoționale semnificative pentru unii copii și adolescenți, ceea ce contrazice ideea că pierderea unui bunic este întotdeauna „mai ușoară” decât alte decese din familie.
2. Cum îi spui copilului despre decesul bunicilor?
Vestea este bine să fie transmisă cât mai clar, de preferat de un părinte sau de alt adult apropiat. Copilul are nevoie să audă adevărul într-o formă pe care o poate înțelege, nu să descopere ulterior că adulții i-au ascuns ce s-a întâmplat.
a. Ce cuvinte este bine să folosească familia?
Este recomandată folosirea unor cuvinte directe, precum „a murit” și „moarte”. În cazul unui copil mic, explicația poate fi completată spunându-i că organismul bunicului a încetat să mai funcționeze și că acesta nu se va mai întoarce.
Copilului trebuie să i se transmită și că nu este responsabil pentru deces. La vârste mici poate exista o formă de „gândire magică”, prin care copilul crede că un gând, o ceartă sau o dorință exprimată când era supărat a provocat moartea bunicului.
Familia poate vorbi și despre propriile emoții. Un părinte poate spune că este trist pentru că îi lipsește bunica. Astfel, copilul înțelege că tristețea și plânsul sunt reacții firești și că emoțiile nu trebuie ascunse.
b. Ce expresii pot crea confuzie și ar trebui evitate?
Expresii precum „bunicul a adormit”, „a plecat”, „l-am pierdut” sau „s-a dus într-o călătorie lungă” pot fi interpretate literal de copiii mici.
Dacă i se spune că bunica „a adormit”, copilul poate ajunge să se teamă de somn. Dacă i se spune că „a plecat”, poate aștepta întoarcerea ei sau se poate teme că orice membru al familiei care pleacă de acasă nu se va mai întoarce.
Convingerile religioase ale familiei pot face parte din conversație, însă este util ca explicația spirituală să fie însoțită de una concretă despre moarte, mai ales pentru copiii mici.
c. Cât de multe detalii despre moarte are nevoie copilul să afle?
Informația trebuie adaptată vârstei. Nu este necesar să îi oferi de la început toate detaliile despre boală, spitalizare sau ultimele momente ale bunicului.
Începe cu informația esențială și observă ce întreabă copilul. Întrebările sale pot indica exact cât este pregătit să afle.
Este normal ca același lucru să fie întrebat de mai multe ori. Copilul mic nu încearcă neapărat să conteste răspunsul, ci procesează treptat o realitate greu de înțeles.
Dacă moartea a fost bruscă, violentă sau copilul a asistat la evenimente medicale înfricoșătoare, explicațiile necesită și mai multă atenție. Uneori, amintirile traumatizante pot interfera cu procesul normal de doliu.
3. Cum poate reacționa copilul după moartea unui bunic?
a. Tristețe, plâns și dor
Copilul poate plânge, poate spune că îi este dor de bunic și poate întreba dacă îl va mai vedea vreodată. Tristețea poate reapărea la aniversări, sărbători, vacanțe sau în locuri asociate cu persoana care a murit.
Doliul nu evoluează în linie dreaptă. Chiar după perioade în care copilul pare bine, anumite evenimente îi pot reactiva dorul.
b. Furie, teamă sau vinovăție
După un deces, copilul poate deveni furios pe părinți, pe medici, pe bunicul care a murit sau chiar pe el însuși. Furia poate apărea prin iritabilitate, crize de comportament sau conflicte cu ceilalți.
Pot apărea și temeri legate de moartea altor membri ai familiei. Copilul poate întreba repetat dacă mama sau tatăl vor muri ori poate deveni foarte neliniștit atunci când se desparte de ei.
Vinovăția trebuie discutată direct. Copilul are nevoie să audă că nimic din ceea ce a spus, a făcut sau a gândit nu a provocat decesul bunicului.
c. Probleme de somn, comportament sau concentrare
Doliul se poate manifesta prin coșmaruri, dificultăți de adormire, modificări ale apetitului sau probleme de concentrare. Performanțele școlare pot scădea temporar.
Unii copii regresează: cer mai multă atenție, vor să doarmă cu părinții, devin mai dependenți sau reiau comportamente depășite anterior.
Dacă moartea a fost percepută ca traumatizantă, pot apărea amintiri intruzive, coșmaruri legate de deces, evitarea lucrurilor asociate cu bunicul, hipervigilență sau frică accentuată.
4. Cum ajuți copilul să depășească tristețea de după decesul bunicilor?
a. Încurajează-l să vorbească despre ceea ce simte
Copilul trebuie să știe că poate vorbi despre bunic fără să îi rănească și mai mult pe părinți. Unii copii își ascund tristețea tocmai fiindcă văd că familia suferă și încearcă să îi protejeze pe adulți.
Nu îl forța însă să vorbească. Poți lăsa ușa deschisă pentru conversație și să revii altă dată.
Desenul, joaca, scrisul sau muzica pot fi alte moduri prin care copilul își exprimă emoțiile.
b. Păstrați amintirea bunicilor în familie
Fotografiile, poveștile, obiectele speciale sau activitățile pe care copilul le făcea cu bunicii pot contribui la păstrarea amintirilor.
Familia poate realiza un album, o cutie cu amintiri sau poate găti o rețetă preferată a bunicii. Copilul poate desena, scrie o scrisoare sau planta o floare ori un copac în memoria bunicului.
Nu este necesar să evitați numele persoanei care a murit. Pentru mulți copii, posibilitatea de a povesti despre bunic menține sentimentul că acesta continuă să facă parte din istoria familiei.
c. Menține rutina și sentimentul de siguranță
După un deces, întreaga familie poate fi dezorganizată. Totuși, programul cât mai previzibil de somn, școală, masă și activități îi poate oferi copilului un sentiment de stabilitate.
Spune-i din timp cine îl va duce la școală, cine va avea grijă de el și când se întorc părinții acasă. Astfel de informații pot fi importante mai ales dacă după moartea bunicului copilul a devenit preocupat că ar putea pierde și alte persoane apropiate.
d. Lasă copilul să își trăiască doliul în propriul ritm
Nu există o singură modalitate corectă de a trăi doliul. Copilul poate avea zile în care vorbește mult despre bunic și zile în care nu spune nimic.
Nu trebuie criticat pentru că râde, se joacă sau dorește să participe la activități plăcute. Aceste momente nu înseamnă că a uitat persoana care a murit.
Majoritatea copiilor îndoliați nu dezvoltă probleme psihologice persistente. Totuși, factori precum stresul cronic, alte pierderi, evitarea excesivă și lipsa sprijinului pot contribui la un doliu mai dificil.
5. Copilul ar trebui să participe la înmormântare?
Nu există o regulă potrivită pentru toți copiii. Participarea la înmormântare poate ajuta copilul să înțeleagă caracterul definitiv al morții, să își ia rămas-bun și să participe la ritualul prin care familia marchează pierderea.
Important este să fie pregătit pentru ceea ce va vedea. Explică-i dinainte unde va merge, cine va fi prezent, ce este un sicriu, ce se va întâmpla în timpul ceremoniei și faptul că unele persoane vor plânge.
Copilul nu ar trebui forțat să participe dacă refuză. Poate fi implicat într-o altă formă: să aleagă o fotografie, să deseneze ceva pentru bunic, să aprindă o lumânare sau să participe ulterior la o întâlnire de familie.
Dacă merge la înmormântare, este util să aibă alături un adult de încredere care îi poate explica ce se întâmplă și care poate ieși împreună cu el dacă ceremonia devine copleșitoare.
6. Când este nevoie de ajutorul unui psiholog pentru copil?
Tristețea, dorul, plânsul și întrebările despre moarte sunt reacții normale după un deces. Nu există un termen fix până la care copilul trebuie să nu mai fie trist.
Este indicat însă să discuți cu pediatrul, medicul de familie sau un specialist în sănătate mintală dacă problemele persistă și afectează serios viața de zi cu zi.
Semnele de alarmă pot include izolarea persistentă, incapacitatea de a participa la activitățile obișnuite, probleme importante de somn sau alimentație, refuzul școlii, scăderea accentuată a rezultatelor școlare sau frica intensă de a rămâne singur.
Sunt necesare atenție specială și evaluare promptă dacă adolescentul începe să consume alcool sau droguri pentru a face față durerii, își provoacă răni, are comportamente periculoase ori vorbește despre dorința de a muri.
În cazul intențiilor suicidare sau al pericolului imediat de auto-vătămare trebuie solicitat ajutor medical de urgență.
Pentru copiii care dezvoltă un doliu prelungit sau problematic există intervenții psihologice eficiente. O meta-analiză din 2024 a 39 de studii a constatat beneficii ale intervențiilor psihosociale asupra simptomelor de doliu la copii și adolescenți.
7. Concluzie
Decesul bunicilor poate fi o experiență profundă pentru copil, mai ales dacă aceștia au avut un rol important în viața sa. Familia îl poate ajuta cel mai mult prin sinceritate, răbdare, apropiere și disponibilitatea de a răspunde din nou și din nou întrebărilor despre moarte.
Copilul trebuie să știe că nu este vinovat pentru deces și că tristețea, furia, dorul sau momentele în care se joacă și se simte bine pot coexista.
Atunci când reacțiile devin intense, persistente și îi afectează funcționarea, familia ar trebui să solicite ajutor specializat. Sprijinul psihologic adaptat vârstei poate ajuta copilul să integreze pierderea și să își continue dezvoltarea într-un mod sănătos.
Întrebări și răspunsuri
Întrebare: Cum îi explici unui copil că bunicul a murit?
Răspuns: Folosește cuvinte simple și directe, precum „a murit”, explicând că organismul bunicului a încetat să funcționeze și că acesta nu se va mai întoarce.
Întrebare: Este normal ca un copil să nu plângă după decesul bunicilor?
Răspuns: Da. Copiii își manifestă doliul diferit. Unii plâng, alții tac, pun întrebări sau se joacă. Absența plânsului nu înseamnă absența suferinței.
Întrebare: Este bine să îi spui copilului că bunica „a adormit”?
Răspuns: Nu este recomandat, mai ales la copiii mici, deoarece expresia poate crea confuzie și chiar teamă de somn.
Întrebare: Copilul trebuie să meargă la înmormântarea bunicului?
Răspuns: Nu trebuie obligat. Dacă dorește să participe, este bine să i se explice înainte ce se va întâmpla și să aibă alături un adult de încredere.
Întrebare: Când devine îngrijorătoare tristețea copilului după un deces?
Răspuns: Este indicată evaluarea de specialitate dacă dificultățile persistă și afectează semnificativ somnul, școala, alimentația, relațiile sau activitățile zilnice ori apar auto-vătămare sau gânduri suicidare.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Pub Med - Interventions for Prolonged Grief Disorder in Children and Adolescents: A Systematic Review
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/40955395/
Studiul „Interventions for Prolonged Grief Disorder in Children and Adolescents: A Systematic Review”, apărut în J Child Adolesc Trauma. 2025 Mar 12;18(3):517-527. doi: 10.1007/s40653-024-00677-8. eCollection 2025 Sep, autori: Sarah Bondy, Haleigh Scott
Pub Med - Prevalence of prolonged grief disorder in bereaved children and adolescents: A systematic review
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/38413249/
Studiul „Prevalence of prolonged grief disorder in bereaved children and adolescents: A systematic review”, apărut în Encephale. 2024 Oct;50(5):557-565. doi: 10.1016/j.encep.2023.11.016. Epub 2024 Feb 26, autori: Aude Falala et al.
Te-ar mai putea interesa și...
