Etapele diagnosticului in coxartroza

Rezumat: Coxartroza este forma de osteoartrită care afectează articulația șoldului și poate provoca durere, rigiditate și limitarea mobilității. Diagnosticul corect pornește de la simptome și examenul fizic, iar investigațiile sunt alese în funcție de situația fiecărui pacient.

Radiografia este metoda imagistică folosită atunci când este necesară confirmarea modificărilor structurale.

RMN-ul are indicații selective. Analizele de sânge și lichidul articular nu confirmă de rutină boala, dar pot exclude alte cauze. Identificarea corectă a sursei durerii permite alegerea tratamentului potrivit, de la exerciții și medicamente până la intervenția chirurgicală în formele avansate sau foarte simptomatice, pentru fiecare pacient, în mod individual.

1. Ce este coxartroza?
2. Simptomele comune ale coxartrozei
3. Importanța diagnosticării corecte
a. Rolul consultului medical
b. Impactul diagnosticării tardive
4. Etapele diagnosticului în coxartroza
a. Discuția cu pacientul
b. Examenul fizic
c. Testările recomandate
c.1. Radiografia
c.2. RMN-ul
c.3. Teste de laborator
c.4. Importanța analizei lichidului articular
5. Interpretarea rezultatelor
a. Evaluarea radiografiilor
b. Analiza rezultatelor RMN-ului
c. Interpretarea testelor de laborator
6. Tratamentul coxartrozei
a. Opțiuni de tratament disponibile
b. Importanța consultului continuu
7. Concluzie

1. Ce este coxartroza?

Coxartroza reprezintă osteoartrita articulației șoldului. Nu este doar o simplă „uzură” a cartilajului, ci o afecțiune a întregii articulații. Pot fi implicate cartilajul, osul aflat imediat sub acesta, membrana sinovială și structurile din jur. În timp, pot apărea îngustarea spațiului articular, scleroza osului subcondral, chisturi și osteofite.

Procesul poate evolua lent, pe parcursul mai multor ani. Unele persoane au modificări vizibile la radiografie fără simptome importante, în timp ce altele dezvoltă durere de șold și limitări funcționale înainte ca imaginile să arate modificări avansate. De aceea, diagnosticul de coxartroza nu trebuie redus la citirea unei radiografii, ci trebuie corelat cu felul în care se simte și funcționează pacientul.

Factorii asociați cu apariția osteoartritei de șold includ înaintarea în vârstă, excesul ponderal, traumatismele anterioare, anumite modificări anatomice ale șoldului și solicitările mecanice repetate. Totuși, nu toate persoanele cu acești factori dezvoltă artroza, iar prezența unui factor de risc nu confirmă singură diagnosticul.

NEWSLETTER DOC DEDICAT

2. Simptomele comune ale coxartrozei

Cel mai frecvent simptom este durerea. O durere de șold tipică poate fi resimțită în regiunea inghinală, în partea anterioară sau laterală a coapsei și, uneori, în fesă. Durerea poate iradia până spre genunchi, ceea ce face ca unele persoane să creadă inițial că problema se află la genunchi.

La început, simptomele apar mai ales în timpul mersului, la urcatul scărilor, la ridicarea de pe scaun sau după o perioadă mai lungă de activitate. Pe măsură ce coxartroza avansează, durerea poate deveni mai frecventă și poate apărea la eforturi mai mici. Unele persoane descriu și o durere de șold după repaus sau în timpul nopții, mai ales în formele mai simptomatice.

Rigiditatea este de obicei scurtă după trezire sau după statul prelungit pe scaun. O rigiditate matinală care durează mult, mai ales peste 30-60 de minute, poate ridica suspiciunea unei afecțiuni inflamatorii și justifică o evaluare mai atentă. Limitarea rotației interne și a flexiei șoldului este frecventă și poate îngreuna încălțarea, urcatul în mașină sau aplecarea.

Șchiopătatul, senzația de blocaj și reducerea distanței de mers sunt alte motive frecvente de prezentare la medic. Intensitatea simptomelor nu este însă un indicator perfect al numărului de osteofite sau al gradului de îngustare a spațiului articular.

3. Importanța diagnosticării corecte

Durerea din zona șoldului are multe cauze. Poate proveni din articulație, din tendoane și burse, din coloana lombară sau, mai rar, dintr-o fractură, osteonecroză, infecție ori altă boală. O radiografie care arată artroza nu înseamnă automat că toate simptomele pacientului sunt produse de acea modificare.

Un diagnostic corect stabilește dacă osteoartrita este într-adevăr sursa principală a durerii și dacă există o altă afecțiune asociată. Această diferențiere este importantă deoarece tratamentul pentru o coxartroza simptomatică nu este același cu tratamentul unei bursite, al unei radiculopatii lombare sau al unei artrite inflamatorii.

În plus, imaginea radiologică și nivelul de durere de șold nu se suprapun întotdeauna. Decizia terapeutică trebuie să ia în calcul simptomele, mobilitatea, impactul asupra vieții de zi cu zi și obiectivele pacientului, nu doar severitatea radiografiei.

a. Rolul consultului medical

Consultul medical este etapa care leagă simptomele de examenul clinic și de investigațiile necesare. În multe cazuri cu prezentare tipică, medicul poate formula un diagnostic clinic de osteoartrita fără să solicite imediat investigații complexe.

Evaluarea devine mai amplă când simptomele sunt neobișnuite, debutul este brusc, durerea este foarte intensă, există febră, scădere inexplicabilă în greutate, traumatism sau imposibilitatea de a sprijini greutatea pe membrul afectat. Aceste situații pot indica probleme care necesită investigații rapide.

Consultul este important și pentru alegerea tratamentului. Aceeași boală poate produce efecte foarte diferite de la o persoană la alta. Un plan bun ține cont de vârstă, boli asociate, tratamente curente, greutate corporală, nivelul de activitate și obiectivele funcționale ale pacientului.

b. Impactul diagnosticării tardive

Un diagnostic întârziat poate prelungi perioada în care pacientul trăiește cu durere, mobilitate redusă și teamă de mișcare. Evitarea activității poate duce la scăderea forței musculare, reducerea condiției fizice și dificultăți mai mari la mers sau la activitățile obișnuite.

Totuși, „diagnostic precoce” nu înseamnă efectuarea de RMN-uri tuturor persoanelor cu durere de șold. În osteoartrita tipică, evaluarea clinică și, atunci când este justificată, radiografia sunt de obicei suficiente. Investigațiile suplimentare devin utile când tabloul nu este clar sau când trebuie exclusă o altă cauză.

Este la fel de important să nu se supra-diagnosticheze artroza doar pentru că apar osteofite pe radiografie. Unele modificări structurale pot exista fără să fie cauza principală a simptomelor. Un diagnostic bun evită atât investigațiile inutile, cât și întârzierea tratamentului potrivit.

4. Etapele diagnosticului în coxartroza

De regulă, medicul începe cu discuția despre simptome, continuă cu examenul fizic și decide apoi dacă sunt necesare teste imagistice sau de laborator. Ordinea este importantă, deoarece investigațiile trebuie să răspundă unei întrebări clinice concrete.

Coxartroza nu se confirmă printr-un singur test universal. O combinație coerentă între simptome, semne clinice și, când este necesar, imagistică oferă cea mai utilă imagine asupra bolii.

a. Discuția cu pacientul

Prima etapă este anamneza, adică discuția detaliată despre durere și despre modul în care aceasta afectează viața de zi cu zi. Medicul întreabă când a început durerea, dacă debutul a fost lent sau brusc, unde este localizată și ce activități o agravează ori o calmează.

Pentru coxartroza, este relevant dacă durerea apare la mers, când pacientul urcă scări, la ridicarea de pe scaun, la încălțare sau la rotirea piciorului. Se discută și despre rigiditate, distanța pe care pacientul o poate parcurge, folosirea unui baston, tulburările de somn și activitățile pe care nu le mai poate face.

Medicul va întreba despre traumatisme, operații anterioare, boli reumatologice, episoade de infecție, tratamente și afecțiuni cronice. Informațiile despre probleme vechi ale șoldului, inclusiv displazie sau alte modificări structurale, pot fi relevante pentru osteoartrita care apare la o vârstă mai mică.

Contează și caracterul durerii. O durere de șold predominant mecanică, legată de activitate, susține artroza. În schimb, febra, durerea severă apărută brusc, rigiditatea matinală prelungită, scăderea în greutate sau o agravare rapidă pot orienta către alte diagnostice și schimbă planul de investigații.

b. Examenul fizic

Examenul fizic începe adesea cu observarea mersului. Medicul urmărește dacă pacientul șchiopătează, dacă își protejează membrul dureros și dacă există diferențe evidente între cele două părți. Sunt evaluate poziția șoldului, mobilitatea și, când este relevant, lungimea aparentă a membrelor.

Urmează testarea amplitudinii de mișcare. În coxartroza, rotația internă este frecvent limitată și poate reproduce durerea. Flexia, extensia, abducția și adducția oferă informații suplimentare despre funcția articulației. Medicul compară de obicei cele două șolduri pentru a identifica asimetrii.

Palparea ajută la localizarea sensibilității. Durerea accentuată pe partea laterală a șoldului poate sugera o problemă a structurilor periarticulare, în timp ce durerea inghinală provocată de mișcarea articulației susține mai mult o sursă intraarticulară. Niciun semn nu trebuie interpretat însă izolat.

Examinarea poate include teste clinice pentru a diferenția osteoartrita de sindromul dureros trohanterian, afectarea coloanei lombare, problemele sacroiliace sau patologia labrală. Forța musculaturii fesierilor și capacitatea de a sta într-un picior pot fi de asemenea evaluate.

Un examen normal nu exclude complet o formă foarte precoce, iar un examen modificat nu stabilește singur diagnosticul. Rolul lui este să crească sau să scadă probabilitatea ca artroza șoldului să explice simptomele și să indice ce investigații sunt justificate.

c. Testările recomandate

Testările se aleg în funcție de vârstă, simptome, examenul fizic și posibilele diagnostice alternative. Într-o prezentare tipică, investigațiile numeroase nu aduc automat un diagnostic mai bun. Cele mai folosite instrumente sunt radiografia, iar în situații selectate RMN-ul. Analizele de laborator și puncția articulară sunt utilizate în special pentru a exclude inflamația, infecția sau artritele cu cristale.

c.1. Radiografia

Radiografia este investigația imagistică inițială recomandată atunci când medicul consideră că imagistica este necesară pentru o durere de șold cronică. De regulă, sunt utile o imagine antero-posterioară a pelvisului și una sau mai multe proiecții ale șoldului, în funcție de contextul clinic.

Radiografia nu vede direct cartilajul, dar poate arăta efectele pierderii acestuia. Îngustarea spațiului articular sugerează reducerea grosimii cartilajului. Alte semne sunt scleroza subcondrală, chisturile osoase, modificarea conturului articular și apariția de osteofite la marginile articulației.

Prezența unor osteofite poate susține diagnosticul de osteoartrită, mai ales când se asociază cu simptome compatibile. Totuși, numărul sau dimensiunea acestor excrescențe osoase nu descriu perfect cât de mult doare șoldul. Radiografia trebuie întotdeauna interpretată în contextul clinic.

Un rezultat aproape normal nu exclude complet o formă precoce de coxartroza. Modificările cartilajului și ale altor structuri pot începe înainte ca semnele clasice să devină evidente pe radiografie. Dacă simptomele sunt persistente și explicația rămâne neclară, medicul poate recomanda evaluări suplimentare.

c.2. RMN-ul

RMN-ul oferă informații mai detaliate despre țesuturile moi și despre structurile care nu sunt evaluate complet prin radiografie. Poate evidenția cartilajul, labrumul, lichidul articular, sinovita, leziunile măduvei osoase, fracturile subcondrale și semnele de osteonecroză.

În diagnosticul obișnuit al artrozei de șold, RMN-ul nu este necesar de rutină. Pentru durerea cronică, radiografia rămâne de obicei prima investigație imagistică. RMN-ul devine mai util când radiografiile sunt neconcludente, simptomele sunt atipice sau există suspiciunea unei alte cauze.

În formele timpurii, RMN-ul poate arăta modificări înainte ca acestea să fie clare pe radiografie. Totuși, imaginile foarte sensibile pot identifica și modificări la persoane fără simptome. De aceea, un rezultat RMN nu trebuie tratat ca o explicație automată pentru orice durere de șold.

Când există artroza ușoară pe radiografie, dar medicul are nevoie de informații suplimentare despre cartilaj sau despre o posibilă leziune intraarticulară, RMN-ul fără substanță de contrast poate fi potrivit în anumite scenarii. Alegerea se face individual, nu ca regulă pentru fiecare pacient.

c.3. Teste de laborator

Nu există un test de sânge care să confirme direct coxartroza. Analizele sunt utile mai ales atunci când medicul trebuie să excludă alte cauze de durere articulară. Într-un caz tipic, fără semne de alarmă, ele pot să nu fie necesare.

Hemoleucograma, viteza de sedimentare a hematiilor și proteina C reactivă pot fi solicitate când există suspiciunea de infecție sau inflamație sistemică. În funcție de simptome, medicul poate cere teste suplimentare orientate către artrita reumatoidă, gută sau alte boli, dar acestea nu fac parte dintr-un „pachet” universal pentru osteoartrita.

Este important ca rezultatele să fie interpretate împreună cu tabloul clinic. O valoare inflamatorie crescută nu înseamnă automat că artroza este cauza, iar analizele normale nu exclud o coxartroza simptomatică. Rolul lor principal este de diagnostic diferențial.

c.4. Importanța analizei lichidului articular

Analiza lichidului sinovial nu este necesară în mod obișnuit pentru o coxartroza cu evoluție tipică. Ea devine importantă când articulația este foarte dureroasă, există suspiciunea unei infecții, apare o reacție inflamatorie neobișnuită sau trebuie exclusă o artrită cu cristale.

Lichidul poate fi analizat pentru numărul și tipul celulelor, cristale și microorganisme. Cultura este esențială când se suspectează artrita septică. Pentru șold, puncția este efectuată de regulă cu ajutorul ghidajului imagistic, deoarece articulația se află în profunzime.

Cercetarea actuală studiază numeroși biomarkeri din lichidul sinovial, dar aceștia nu au înlocuit evaluarea clinică, radiografia și testele standard. Unele combinații de biomarkeri au rezultate promițătoare pentru diferențierea osteoartritei de artritele inflamatorii, însă utilizarea lor de rutină rămâne limitată.

5. Interpretarea rezultatelor

Rezultatele trebuie privite ca piese ale aceluiași puzzle. Medicul verifică dacă simptomele, examenul fizic și investigațiile descriu aceeași problemă. O imagine radiologică sever modificată nu impune automat un tratament agresiv dacă pacientul se simte bine, iar simptomele importante nu trebuie minimalizate doar pentru că radiografia prezintă modificări reduse.

Această corelare este esențială în coxartroza, deoarece modificările structurale și intensitatea durerii pot avea o relație imperfectă.

a. Evaluarea radiografiilor

Radiologul și medicul urmăresc în primul rând spațiul articular, osteofitele, scleroza subcondrală, chisturile și modificările de formă ale capului femural sau acetabulului. Distribuția îngustării spațiului poate oferi informații despre tiparul bolii și despre severitatea afectării structurale.

Sistemele de clasificare precum Kellgren-Lawrence și Tönnis pot ajuta la descrierea severității radiologice. Ele sunt utile mai ales pentru standardizarea evaluării și pentru cercetare, dar nu trebuie folosite singure pentru a decide tratamentul unui pacient.

Într-o artroza avansată, radiografia poate arăta pierderea marcată a spațiului articular, osteofite mai mari, scleroză și deformare. Într-o formă precoce, schimbările pot fi discrete. Chiar și atunci, nivelul de durere de șold și limitarea funcțională rămân decisive pentru planul de tratament.

b. Cum se interpretează rezultatele RMN-ului

La RMN, medicul caută mai mult decât simpla „uzură” a cartilajului. Pot fi descrise defecte de cartilaj, leziuni labrale, sinovită, revărsat articular, leziuni subcondrale și modificări ale măduvei osoase. Aceste elemente pot explica un tablou clinic neobișnuit sau pot indica un diagnostic alternativ.

Interpretarea trebuie făcută cu prudență. Modificări structurale pot apărea și la persoanele care nu au durere. De aceea, identificarea unei leziuni la RMN nu dovedește automat că aceasta este sursa simptomelor.

Pentru osteoartrita precoce, tehnicile RMN avansate sunt un domeniu activ de cercetare. Ele pot detecta schimbări fine ale cartilajului, însă nu reprezintă încă un standard necesar pentru evaluarea de rutină a fiecărui pacient cu suspiciune de coxartroza.

c. Interpretarea testelor de laborator

Analizele de laborator se interpretează în funcție de întrebarea pentru care au fost cerute. Markeri inflamatori crescuți, febra și o evoluție rapidă pot orienta către infecție sau o boală inflamatorie, nu către o simplă artroza mecanică.

Dacă lichidul sinovial conține cristale, poate exista o artrită cu cristale. Totuși, prezența cristalelor nu exclude complet o infecție concomitentă. Atunci când există suspiciune de artrită septică, cultura lichidului și evaluarea medicală urgentă sunt esențiale.

În coxartroza obișnuită, analizele pot fi normale. Acest lucru este compatibil cu diagnosticul, deoarece osteoartrita nu are în prezent un biomarker sanguin de rutină suficient de specific pentru confirmare.

6. Tratamentul coxartrozei

Tratamentul pornește de la severitatea simptomelor, nivelul de mobilitate și obiectivele pacientului. Nu există o singură schemă potrivită tuturor. Pentru multe persoane, primele măsuri sunt educația, exercițiile terapeutice, menținerea activității și controlul factorilor modificabili.

Scopul nu este doar reducerea durerii, ci și păstrarea funcției, a independenței și a calității vieții. Tratamentul se ajustează în timp, pe măsură ce simptomele și nevoile se schimbă.

a. Opțiuni de tratament disponibile

Exercițiile terapeutice adaptate sunt recomandate pentru persoanele cu osteoartrita. Programul poate include întărirea musculaturii din jurul șoldului, exerciții pentru mobilitate și activități aerobice cu impact redus. O meta-analiză publicată în 2023 a identificat beneficii ale exercițiului asupra durerii și funcției la persoanele cu artroza de șold, deși răspunsul poate varia.

Pentru persoanele cu exces ponderal, scăderea în greutate poate contribui la îmbunătățirea funcției și a calității vieții. Activitatea trebuie crescută progresiv. O creștere temporară a disconfortului la începutul exercițiilor nu înseamnă neapărat că articulația este deteriorată suplimentar.

Dintre medicamente, antiinflamatoarele nesteroidiene orale au dovezi bune pentru reducerea durerii și îmbunătățirea funcției în osteoartrita șoldului, dacă nu există contraindicații. Riscurile digestive, renale și cardiovasculare trebuie evaluate individual. Paracetamolul poate fi folosit selectiv pentru perioade scurte, dar beneficiul său este în general mai modest.

Injecțiile intraarticulare cu corticosteroid pot oferi ameliorare pe termen scurt pentru unii pacienți. În schimb, acidul hialuronic injectabil nu este recomandat pentru coxartroza simptomatică în ghidul ortopedic american actual, deoarece nu a demonstrat un beneficiu mai bun decât placebo pentru durere și funcție.

Când durerea de șold, rigiditatea și limitarea funcțională afectează serios calitatea vieții, iar măsurile nechirurgicale nu mai oferă un control suficient, poate fi luată în calcul protezarea totală a șoldului. Decizia se bazează pe impactul clinic și pe preferințele pacientului, nu doar pe gradul radiologic sau pe prezența de osteofite.

b. Importanța consultului continuu

Coxartroza este o afecțiune care se poate modifica în timp, iar tratamentul trebuie reevaluat periodic. Consultul continuu ajută la urmărirea durerii, mobilității, toleranței la exerciții și efectelor adverse ale medicamentelor.

Nu este necesară repetarea automată a radiografiilor sau a RMN-ului dacă simptomele sunt stabile. Reevaluarea imagistică este mai utilă când apar schimbări importante, semne atipice sau când rezultatul ar putea modifica decizia terapeutică.

Pacientul ar trebui să revină mai repede la medic dacă apare o durere de șold bruscă și severă, febră, imposibilitatea de a se sprijini pe picior, traumatism semnificativ sau o agravare rapidă fără explicație.

7. Concluzie

Etapele diagnosticului în coxartroza încep cu o discuție atentă despre simptome și continuă cu examenul fizic. Radiografia este investigația imagistică de primă linie atunci când este nevoie de confirmare sau de excluderea altor cauze. RMN-ul, analizele de sânge și analiza lichidului articular au indicații selective, nu reprezintă teste obligatorii pentru fiecare pacient.

Un diagnostic bun corelează simptomele cu funcția și cu investigațiile. Osteofitele, îngustarea spațiului articular sau alte modificări imagistice nu trebuie interpretate separat de experiența pacientului. În același timp, o radiografie puțin modificată nu justifică ignorarea unei dureri persistente.

Tratamentul artrozei de șold este individualizat și poate include exerciții, controlul greutății, medicamente, infiltrații selectate și, în formele severe, protezarea articulației. Evaluarea medicală corectă rămâne baza alegerii unei strategii sigure și eficiente.

Q&A: Întrebări și răspunsuri
Întrebare: Ce exerciții sunt recomandate pentru coxartroza?
Răspuns: Sunt folosite frecvent exerciții de întărire a fesierilor și a musculaturii din jurul șoldului, exerciții de mobilitate și activități aerobice cu impact redus, precum mersul adaptat, bicicleta staționară sau exercițiile în apă. Programul trebuie ajustat la nivelul de durere și mobilitate și, ideal, stabilit împreună cu un medic sau fizioterapeut.

Întrebare: Ce analize se fac pentru diagnosticarea artrozei?
Răspuns: Nu există o analiză de sânge care să confirme artroza. Medicul poate cere hemoleucogramă, proteina C reactivă, VSH sau alte teste pentru a exclude infecția și bolile inflamatorii. Dacă există suspiciunea unei artrite cu cristale sau a unei infecții, poate fi necesară analiza lichidului articular.

Întrebare: Ce alimente sunt interzise în coxartroza?
Răspuns: Nu există o listă de alimente „interzise” care să vindece sau să agraveze direct coxartroza la toate persoanele. Este mai utilă o alimentație echilibrată, cu un aport caloric adaptat atunci când există exces ponderal. Limitarea alimentelor ultraprocesate, a băuturilor cu mult zahăr și a excesului caloric poate susține controlul greutății și sănătatea generală.

Întrebare: Ce unguent este recomandat pentru coxartroza?
Răspuns: Nu există un unguent universal recomandat pentru coxartroza. Gelurile cu antiinflamatoare nesteroidiene pot fi luate în calcul în anumite situații, însă eficiența tratamentelor topice pentru articulația profundă a șoldului este mai puțin clară decât pentru unele articulații superficiale. Alegerea produsului trebuie discutată cu medicul sau farmacistul.

Întrebare: Ce medicamente sunt utilizate pentru tratarea artrozei?
Răspuns: Antiinflamatoarele nesteroidiene sunt printre cele mai utilizate medicamente pentru durerea din osteoartrita șoldului, dacă sunt sigure pentru pacient. Paracetamolul poate fi folosit selectiv pentru perioade scurte, iar corticosteroizii intraarticulari pot ajuta temporar în unele cazuri. Opioidele nu reprezintă o soluție de rutină, iar tratamentul trebuie individualizat medical.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
National Institute for Health and Care Excellence - Osteoarthritis in over 16s: diagnosis and management, guideline NG226
https://www.nice.org.uk/guidance/ng226
ACR Appropriateness Criteria® Chronic Hip Pain: 2022 Update
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/37236751/
Studiul „Osteoarthritis of the hip: is radiography still needed?”, Skeletal Radiol. 2023 Nov; autori: Charbel Mourad, Bruno Vande Berg
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/36538067/
Studiul „Imaging of Osteoarthritis of the Hip”, Radiol Clin North Am. 2022 Jul; autori: Pamela J Walsh, Daniel M Walz
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/35672094/
Studiul „Current and Future Advanced Imaging Modalities for the Diagnosis of Early Osteoarthritis of the Hip”, Orthop Res Rev. 2022 Sep 14, autori: Emily S Mills, Jacob A Becerra, Katie Yensen
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/36131944/
Studiul „The Usefulness of Synovial Fluid Proteome Analysis in Orthopaedics: Focus on Osteoarthritis and Periprosthetic Joint Infections”, J Funct Morphol Kinesiol. 2022 Oct, autori: Davide Bizzoca, Lorenzo Moretti, Antonio Gnoni, Francesco Luca Moretti
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/36412759/