9 lucruri pe care cei cu dislipidemie le inteleg cel mai bine

Dislipidemia este definită ca afecțiunea în care nivelurile de colesterol rău (LDL) și de trigliceride sunt prea mari, în timp ce colesterolul bun (HDL) poate fi prea mic. Multe persoane reușesc să ajungă la valori optime ale colesterolului și trigliceridelor prin adoptarea unei diete echilibrate și prin intermediul altor aspecte ale stilului lor de viață. Cu toate acestea, unii pacienți cu dislipidemie au nevoie de medicație pentru a preveni eventualele probleme de sănătate.

Când diagnosticul de dislipidemie a fost stabilit, e necesar ca pacientul să își schimbe stilul de viață pentru a preveni complicațiile, să devină conștient de o serie de aspecte care au legătură cu dislipidemia și, dacă i se recomandă astfel de către medic, să își ia riguros medicamentele.

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Bine de știut de către pacienții cu dislipidemie

Iată care sunt acele lucruri pe care un pacient cu dislipidemie le știe cel mai bine:

1. Știi că boala poate trece neobservată

Cu excepția cazului în care forma e foarte severă, cei mai mulți oameni cu dislipidemie nu sunt conștienți că au această afecțiune. Medicul va diagnostica, de regulă, dislipidemia în timpul unui test de sânge de rutină sau în timpul unui test făcut pentru a depista altă afecțiune.

2. Știi că poate duce la alte afecțiuni

Dislipidemia severă sau cea lăsată netratată poate duce la alte afecțiuni, inclusiv la boala arterială coronariană și la boala arterială periferică. Ambele grupuri de boli pot cauza complicații grave, inclusiv infarct miocardic și accident vascular cerebral.

3. Știi că se poate trata

Tratamentul dislipidemiei începe întotdeauna cu schimbările făcute în stilul de viață al pacientului. Dacă ai dislipidemie, medicul tău îți poate recomanda un medic nutriționist pentru a-ți stabili un plan de mese.

4. Știi că și medicamentele sunt importante

Dacă acele schimbări făcute în stilul de viață nu sunt suficiente, medicul tău ți-ar putea prescrie medicamente precum statinele, niacina, fibrații sau suplimente cu ulei de pește, pentru a-ți îmbunătăți valorile lipidelor din sânge.

5. Știi că și alte măsuri te ajută să ții dislipidemia sub control

Exercițiile fizice, mișcarea făcută în mod regulat, pierderea în greutate și faptul că ai un control strict asupra nivelului glucozei din sânge te vor ajuta în privința dislipidemiei. Menținerea unei greutăți sănătoase contribuie la menținerea nivelului de colesterol LDL în limite normale. 

6. Știi că ai risc crescut de complicații

Dislipidemia, spun experții, îți crește foarte mult riscul de a avea unele complicații de pe urma diabetului sau accidentului vascular cerebral (AVC), în special pe măsură ce înaintezi în vârstă. Testele regulate pentru depistarea valorilor colesterolului și controalele regulate, precum și un stil de viață sănătos sunt esențiale în prevenția acestei afecțiuni.

7. Știi ce simptome nu ar trebui să treci cu vederea

Chiar dacă dislipidemia nu provoacă simptome, dacă este lăsată netratată, știi că poate duce la alte afecțiuni care pot cauza complicații grave. Simptomele frecvent întâlnite ale acestor afecțiuni (boala coronariană și boala arterială periferică) includ:

  • durere de picioare, în special când mergi sau stai mult în picioare
  • durere în piept (angină)
  • senzație de presiune sau strângere în piept și dificultăți în respirație
  • durere și presiune în zona gâtului, maxilarului, umerilor și spatelui
  • indigestie și arsuri la stomac
  • tulburări de somn și extenuare în timpul zilei
  • amețeală
  • palpitații
  • transpirație rece
  • greață și vărsături
  • edem în zona picioarelor, gleznelor, labei piciorului, stomacului și venelor de la gât (țesuturile din aceste zone se umflă)
  • leșin

8. Știi că poate fi ereditară

Factorii genetici pot cauza dislipidemie primară, adică această afecțiune este moștenită. Un exemplu de cauză a dislipidemiei primare este hipertrigliceridemia familială.

9. Știi să recunoști dislipidemia secundară

Dislipidemia secundară este cauzată de factori asociați cu stilul de viață sau de probleme medicale care afectează, de-a lungul timpului, nivelul lipidelor din sânge. Astfel, știi că dislipidemia poate fi cauzată, printre altele, și de: obezitate (în special dacă ai depuneri de grăsime în jurul taliei), diabet, hipotiroidism, alcoolism, sindromul ovarelor polichistice, sindromul metabolic, consumul excesiv de grăsimi, sindromul Cushing etc.

Cum te ajută alimentația să îți scazi colesterolul rău LDL?

Alimentația poate juca un rol important în scăderea nivelului de colesterol LDL din sânge și în menținerea sănătății cardiace. Acizii grași Omega-3, care se găsesc în pește gras (cum ar fi somonul, macroul, heringul și sardinele), semințe de in, nuci și ulei de pește, pot reduce nivelurile de colesterol LDL, la fel și grăsimile din uleiul de măsline, avocado, nuci și semințe. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să faci exces de pește sau de uleiuri vegetale, ci să le ai cât mai des în meniu, în cantități moderate.

De asemenea, fulgii de ovăz și alte cereale integrale (hrișcă, mei, quinoa) sunt bogate în fibre solubile care pot ajuta la scăderea colesterolului LDL, la fel și fructele și legumele precum merele, perele, citricele, morcovii și varza.

Limitarea consumului de zahăr și produse cu zahăr, carne prea grasă, produse lactate grase, dar și produse de patiserie poate ajuta la reducerea colesterolului LDL. Evitarea alimentelor ultra procesate (mezeluri, chipsuri, bomboane etc.) și prăjite care conțin grăsimi trans este benefică pentru sănătatea inimii.

Ce medicamente pot fi indicate în dislipidemie?

Iată câteva clase principale de medicamente utilizate în dislipidemie:

Statinele (atorvastatină, simvastatină, rosuvastatină) inhibă enzimele implicate în producția de colesterol în ficat, reducând astfel nivelurile de colesterol LDL și, într-o măsură mai mică, nivelurile de trigliceride. 

Ezetimibul scade absorbția colesterolului din intestine, reducând astfel nivelurile de colesterol LDL. Este utilizat ca terapie adjuvantă la statine sau singur în cazurile în care statinele nu sunt tolerate sau nu sunt eficiente suficient pentru controlul colesterolului.

Inhibitorii PCSK9 (evolocumab, alirocumab) blochează acțiunea unei proteine numite PCSK9, care joacă un rol în eliminarea receptorilor de colesterol LDL din sânge. Prin blocarea PCSK9, aceste medicamente cresc numărul de receptori de LDL în ficat, ceea ce duce la o scădere a nivelurilor de colesterol LDL. Sunt utilizați în special pentru pacienții cu boli cardiovasculare și care nu reușesc să controleze colesterolul LDL cu alte terapii.

Fibrații (fenofibrat, gemfibrozil) stimulează activitatea unei enzime numite lipoprotein lipază, care descompune trigliceridele și, de asemenea, poate crește cantitatea de colesterol bun HDL. Aceștia sunt utilizați pentru a trata nivelurile crescute de trigliceride și, uneori, pentru a crește colesterolul bun HDL.

Și niacina poate reduce nivelurile de colesterol LDL și trigliceride și poate crește colesterolul HDL, dar mecanismul exact nu este complet înțeles și utilizarea sa este limitată din cauza efectelor secundare. 

Suplimente care pot ajuta la scăderea colesterolului LDL și a trigliceridelor

Există și o serie de suplimente alimentare care pot ajuta în caz de dislipidemie, dar e bine ca mai întâi să discuți medicul dacă e cazul să le încerci. Mai ales dacă ești pe tratamente medicamentoase, e necesar să întrebi dacă poți lua și anumite suplimente, ca nu cumva acestea să interacționeze negativ cu medicamentele.

Coenzima Q10 (CoQ10) este o substanță produsă în mod natural în corp, dar poate fi, de asemenea, luată sub formă de supliment. Poate ajuta la scăderea nivelurilor de colesterol LDL și poate avea, de asemenea, efecte antioxidante și antiinflamatorii.

Policosanolul este un extract din trestia de zahăr cubaneză sau din alte surse vegetale despre care s-a sugerat că poate reduce nivelurile de colesterol LDL și poate crește colesterolul bun HDL.

Aportul regulat de ceai verde poate ajuta la reducerea nivelurilor de colesterol LDL și trigliceride și poate avea, de asemenea, efecte antioxidante și antiinflamatorii. Atenție, dacă suferi de insomnii ori de anxietate, nu bea mai mult de o cană de ceai verde în cursul dimineții. Dacă nu ai astfel de probleme, mai poți bea o cană și după-amiaza.

Suplimentele din drojdie de orez roșu au dovedit în studii că sunt eficiente în scăderea colesterolului. Drojdia de orez roșu conține substanțe chimice numite monacoline, în special monacolină K, care are un efect similar cu cel al statinelor. Monacolina K din drojdia de orez roșu acționează prin inhibarea unei enzime numite HMG-CoA reductază, care este implicată în producția de colesterol în ficat. Prin inhibarea acestei enzime, producția de colesterol LDL este redusă, ceea ce poate duce la scăderea nivelurilor de colesterol LDL în sânge. Atenție, însă, drojdia de orez roșu poate avea efecte secundare similare cu cele ale statinelor, inclusiv probleme digestive și dureri musculare.

Și extractul de frunze de măslin a fost studiat pentru potențialul său de a scădea nivelurile de colesterol LDL. Frunzele de măslin conțin compuși bioactivi, inclusiv oleuropeină și flavonoide, care au fost asociate cu multiple beneficii pentru sănătate, inclusiv reducerea nivelurilor de colesterol LDL. Unele cercetări sugerează că extractul de frunze de măslin poate reduce absorbția colesterolului din intestine, contribuind astfel la scăderea nivelurilor de colesterol LDL în sânge. Alte cercetări indică faptul că acești compuși din frunzele de măslin pot influența activitatea enzimelor implicate în metabolismul lipidelor, inclusiv reducerea producției de colesterol în ficat și creșterea eliminării acestuia din sânge.

NEWSLETTER DEDICAT DOC

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NCBI - Dyslipidemia
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK560891/
NCBI - A scoping review on natural cholesterol lowering supplements sold in South African pharmacies
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10913186/
Studiul „A scoping review on natural cholesterol lowering supplements sold in South African pharmacies”, apărut în Health SA. 2024; 29: 2299. Published online 2024 Feb 29. doi: 10.4102/hsag.v29i0.2299, autori: Hyeon Bok Lee et al.
NCBI - Advances in Treatment of Dyslipidemia
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10488025/
Studiul „Advances in Treatment of Dyslipidemia”, apărut în Int J Mol Sci. 2023 Sep; 24(17): 13288. Published online 2023 Aug 27. doi: 10.3390/ijms241713288, autori: Jill Dybiec et al.

 


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0